Nu mai puțin de șase persoane diagnosticate cu gripă se află internate la Spitalul Județean de Urgență Suceava.
Reprezentanții unității spitalicești au precizat că spitalul a achiziţionat pentru tratarea infecţiei virale 1.200 de tablete de Tamiflu de 75 mg pentru pacienţii adulţi, 100 de tablete de Tamiflu de 30 de mg pentru copii și au fost comandate 300 de teste de depistare a virusului gripal.
O sută au ajuns deja, iar 200 urmează să ajungă și să fie direcționate către Boli de infecţioase şi Pediatrie.
Accesul vizitatorilor se face în continuare cu restricție în spital.
Vă reamintim că un bărbat de 60 de ani diagnosticat cu gripă a murit la spital, săptămâna trecută.
În județul Suceava numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) diagnosticate a crescut în a doua săptămână a anului comparativ cu săptămâna precedentă. Astfel față de 955 de cazuri înregistrate în săptămâna anterioară, creșterea a fost de 38,21%, adică un număr de 2.499 de cazuri raportate.
Cele mai multe cazuri diagnosticate în ultima săptămână s-au înregistrat la grupa de vârstă 15 – 49 de ani, iar cele mai multe cazuri internate au fost la grupa de vârstă de 0 – 1 an, la fel ca în săptămâna precedentă.
Conform evidențelor noastre până la data de 13 ianuarie au fost vaccinate gratuit antigripal 35.027 persoane în cadrul campaniei Ministerului Sănătății de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Pentru limitarea îmbolnăvirilor și răspândirii virusurilor respiratorii specialiștii recomandă:
Spălarea mâinilor cu săpun cât mai des, dar mai ales înainte de masă şi înainte de a ne pune mâna pe faţă;
Evitarea aglomerațiilor și limitarea organizării de evenimente;
Evitarea contactului prelungit cu o persoană care are o viroză respiratorie;
Curățarea şi dezinfectarea veselei şi tacâmurilor, mai ales dacă unul dintre membrii familiei este bolnav;
Spălarea jucăriilor copiilor după ce au fost folosite;
Acoperirea gurii și nasului cu un șervețel de hârtie în caz de tuse sau strănut. Aruncarea imediată după folosire a șervețelelor, urmată de spălarea mâinilor. Dacă nu există un șervețel disponibil, se recomandă acoperirea în totalitate a nasului și gurii cu partea internă a articulației cotului;
Menținerea imunității printr-un somn odihnitor şi alimentație sănătoasă. O dietă echilibrată, care pune accent pe fructe proaspete şi legume, cereale şi cantităţi mici de carne slabă, permite organismului să se concentreze la apărarea împotriva virusurilor mai mult decât la digestie;
Consumarea de cât mai multe lichide, pentru o hidratare suficientă. Apa, sucurile naturale, ceaiurile calde cu lămâie şi miere şi supele calde de pui sunt cele mai bune alegeri. În plus, ajută la diminuarea simptomelor;
Evitarea alcoolului, cofeinei şi renunțarea la fumat, pentru că acestea pot duce la deshidratare şi astfel la agravarea simptomelor;
Purtarea unei măști peste nas şi gură pentru persoanele care strănută și tușesc, dacă locuiesc sau muncesc alături de persoane cu boli cronice sau cu o imunitate scăzută;
Rămânerea la domiciliu şi odihna în cazul în persoanei infectate. Pentru o simptomatologie asemănătoare gripei, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicație de spitalizare, este necesară consultarea medicului de familie;
Efectuarea unui triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc și purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
Continuarea vaccinării antigripale, cu mențiunea că între momentul administrării şi momentul apariţiei anticorpilor protectori trec aproximativ două săptămâni. Vaccinul antigripal poate fi administrat oricărei persoane cu vârsta de peste şase luni.
Amintim că antibioticele nu ajută în viroze, acestea se folosesc numai în momentul în care se complică o viroză respiratorie, inclusiv gripa, cu o infecţie bacteriană.Gripa necomplicată se vindecă acasă. Pacientul cu gripă trebuie văzut întâi de medicul de familie. Nu este obligatoriu ca acesta să trimită bolnavul la spital. Doar gripa complicată se internează şi se tratează la spital.
Problema legată de gripă este a complicaţiilor şi a mortalităţii produse în primul rând persoanelor cu afecțiuni cronice asociate, dar nimeni nu este ferit de complicaţii şi chiar şi decesul poate apărea la persoane tinere fără afecţiuni preexistente.