Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Inspectoratul pentru Imigrări scoate la concurs mai multe posturi la Suceava

Inspectoratul General pentru Imigrări organizează, etapizat, concursuri pentru ocuparea a 100 de posturi vacante, prin încadrare directă şi trecere în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare.

Viitorii ofiţeri, agenţi şi personal contractual îşi vor desfăşura activitatea în cadrul aparatului central al IGI şi structurile subordonate pe linie de azil şi migraţie, în domenii de activitate precum: migraţie, integrare, medical, psihologic, resurse umane, comunicaţii şi informatică, administrativ, logistic, secretariat, relaţii internaţionale, financiar, control, implementare programe, informare şi relaţii publice, planificare misiuni, analize de risc etc.

Astfel, începând cu data de 28 ianuarie a.c., debutează o primă etapă de concursuri fiind demarată procedura de ocupare a 35 de posturi vacante, 17 ofiţeri şi 18 agenţi, 10 funcţii prin trecere în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare şi 25 de funcţii prin încadrare directă.

Posturile propuse, în această etapă, sunt distribuite structurilor din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Arad, Suceava, Timiş, Galaţi, Harghita, Vrancea şi Covasna.

Înscrierile se fac la sediul central al Inspectoratului General pentru Imigrări, iar la concurs se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului.

Anunţurile de recrutare pot fi accesate pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări la adresa www.igi.mai.gov.ro, secţiunea “Carieră” şi la avizierul instituţiei. Tot aici puteţi găsi detalii despre depunerea cererilor şi perioada de înscriere.

Posturile au fost alocate în urma unei analize privind necesităţile operative şi de suport, de la nivelul structurilor centrale şi teritoriale. Totodată, s-a avut în vedere obiectivul de creştere a gradului de siguranţă a cetăţeanului şi a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale, prioritatea în combaterea migraţiei ilegale şi facilitarea accesului persoanelor la procedura de azil şi programele de integrare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*