Ce au în comun credinţa în Dumnezeu şi ştiinţa? Prea puţine, ar spune mulţi. Nu şi un preot din Bucovina, care i-a uimit astăzi pe cercetători cu descoperirea sa. De 15 ani, parohul bisericii Pătrăuţi din Bucovina studiază de unul singur modul în care razele soarelui se proiectează prin ferestrele lăcaşului de cult, ctitorit de Ştefan cel Mare. Concluziile la care a ajuns i-au impresionat pe oamenii de ştiinţă. A ascultat cu uimire argumentele lui chiar şi ministrul Cercetării, scrie Observator.tv.
Soarele ajunge să apună în uşa bisericii şi să trimită lumina sa prin trei rânduri de uşi, până în sfânta masă. O asemenea proiecție există astăzi în templul de la Abu Simbel în sudul Egiptului.
La Institutul de Fizică Atomică din Capitală, preotul Gabriel Herea prezintă o descoperire unică pentru România. Razele soarelui care se proiectează pe zidurile bisericii Pătrăuţi descrie mai multe poveşti în funcţie de icoanele pe care le luminează.
„Discutăm de o proiecţie solară la solstiţiul de iarnă, de Crăciun. Iar steaua pe care o parcurge acum, e steaua întrupării lui Hristos. Lumina soarelui vine pe stea. Luminează în altar şi arată grota Betleemului”
Fizicieni, chimişti şi matematicieni aflaţi în public – toţi sunt impresionaţi de descoperirea preotului. Studiul său arată de fapt că Ştefan cel Mare a ctitorit biserica la 1487 urmând tipare complicate din geometrie şi astronomie.
Biserica ascunde secrete vechi
Este de mirare cum în lipsa unor sisteme de proiectare, de simulare computere cum avem acum la dispoziție, cei care au construit biserica să realizeze acele ferestre astel încât lumina să se deplaseze în anumite zone transmițând anumite simboluri – ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc.