O femeie, în vârstă de 39 de ani, din comuna Zvoriștea, a ajuns cu arsuri grave la spital, sâmbătă seară, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină, la locuința concubinului său.
Când a aprins chibritul, flacăra s-a extins pe hainele sale, arzându-i corpul.
Femeia a ajuns la spital cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 25% din suprafața corpului. Duminică, aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgențe Bagdasar – Arsenie din București.
Potrivit polițiștilor, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.