Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Val de coliziuni pe fondul ninsorilor. Avertismentul drumarilor pentru participanții la trafic

Ninsorile abundente înregistrate pe parcursul nopții trecute, dar mai cu seamă în dimineața zilei de 10 ianuarie, nu au ridicat probleme deosebite din punct de vedere al stării carosabilului și al menținerii unui nivel de viabilitate optim traficului, potrivit DRDP Iași.

În acest sens, pe drumurile naționale din zona Moldovei, până la orele prânzului s-a acționat cu circa 170 de autoutilaje și s-au răspândit 687 tone de material antiderapant, ceea ce a determinat un carosabil circulabil, chiar dacă în condiții de iarnă pe unele sectoare, cu strat de zăpadă frământată în strat de 1-3 cm.

Singurele probleme au fost reprezentate de câteva accidente rutiere care, din fericire, nu s-au soldat cu răniți grav sau cu pierderi de vieți omenești. Așa cum reiese și din rapoartele oficiale și informațiile din teren, majoritatea acestor incidente au avut la bază neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, după cum urmează:
– coliziune între două autoturisme pe DN 28A, km 34+500, Moțca, județul Iași (neadaptarea vitezei la condițiile de drum);
– coliziune pe DN 28B, km 7+300, Boureni, județul Iași (neadaptarea vitezei);
– coliziune între două autoturisme și un microbuz pe DN 28, km 63+060, Valea Lupului (zona Metro), județul Iasi (nepăstrarea distanței regulamentare);
– coliziune între un TIR și o autoutilitară pe DN 24, km 186+600, zona Bucium, intrare municipiul Iași (neadaptarea vitezei);
– coliziune între un TIR și trei autoturisme, proiectate în afara părții carosabile pe DN2, pe raza localității Dănilă, județul Suceava (neadaptarea vitezei, neasigurare în timpul manevrei de depășire);
– autoturism lovit de TIR pe DN 15C, km 48-49, pe raza localității Oglinzi, județul Neamț;
– autoturism lovit de TIR pe DN 2, km273+200, între localitățile Faraoani și Nicolae Bălcescu (județul Bacău).
Menționăm că pe toate sectoarele menționate DRDP Iași a intervenit în permanență cu utilaje de deszăpezire și împrăștierea de material antiderapant, precum și pentru degajarea circulației și reluarea traficului în bune condiții. La nivelul DRDP Iași, pe parcursul zilei de miercuri, 10 ianuarie, până la ora 17.00, s-a intervenit cu peste 200 de autoutilaje de deszăpezire și s-au răspândit 1.540 tone de material antiderapant.
De asemenea, echipele DRDP Iași au intervenit cu autoutilaje și material antiderapant pe sectoarele de drum național care străbat municipiul Iași, conform ariei de competență și a normativelor în vigoare.
În continuare, meteorologii anunță ninsori și depunerea de strat nou de zăpadă. Astfel, până mâine, 11 ianuarie, ora 12.00, județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași se vor afla sub avertizare Cod galben de ninsori, cu depunere de strat consistent de zăpadă și cu rafale de vânt de 60-65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.
Circulația se desfășoară în condiții de iarnă în majoritatea județelor regiunii, carosabilul fiind umed sau cu zăpadă frământată în strat de maximum 2-3 cm, tratată cu sare și clorură de calciu.
Pe acest fond, reluăm avertismentul la adresa conducătorilor auto de a circula prudent pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de trafic și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor.
Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360.

Sursa: Comunicat DRDP Iași.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*