O șoferiță de 22 de ani, din comuna Vama, a dat cu mașina peste un bărbat de 42 de ani, marți după-amiază. În timp ce conducea autoturismul pe DJ 177A, din orașul Frasin, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, o femeie de 22 de ani din comuna Vama, a surprins și accidentat ușor un localnic de 42 de ani, care se deplasa, în mod neregulamentar, pe partea dreaptă a părții carosabile în aceeaşi direcţie de mers.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.