Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Focuri de armă după contrabandiști, la Straja

Duminică dimineață, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 02.15, lucrătorii au observat pe raza localității de frontieră Straja, jud. Suceava, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase.

like facebook, suceava, news, stiriPolițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce și, deoarece aceștia nu s-au supus, au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment, bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin conc+omitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare și supraveghere a zonei.

Astfel, la fața locului au fost descoperite 20 de colete care conțineau cantitatea de 16.000 de pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 187.200 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*