Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Salvați Copiii solicită Ministerului Muncii să evalueze activitatea Serviciului de Asistență Socială din comuna în care o fetiță de un an și zece luni a murit de foame

Organizaţia Salvaţi Copiii solicită Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale să evalueze activitatea Serviciului Public de Asistenţă Socială al comunei Preuteşti, după ce o fetiță de un an și zece luni, din satul Leucușești, a murit de foame.

like facebook, suceava, news, stiriAsta în condițiile în care tatăl mai are trei copii în grijă, cu vârste între 3 și 13 ani, iar mama este plecată în străinătate.

Reprezentanții organizației susțin, într-un comunicat, că și ceilalți copii sunt în pericol din cauza nepăsării tatălui și a sărăciei în care trăiesc, iar revoltător este că îniciunul dintre copii nu se afla în atenţia asistenţilor sociali ai comunei Preuteşti şi nu era înscris pe lista vreunui medic de familie din zonă, deşi lipsurile şi mizeria materială/condiţiile mizere în care trăiau copiii erau binecunoscute de către localnici.

O fetiță de un an și zece luni a murit la spital după ce a fost internată cu o anemie severă


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*