Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, cu prilejul Centenarului Marii Uniri și a Zilei Naționale a României, Primăria municipiului Fălticeni va organiza o serie de manifestări publice, după cum urmează:
Ora 10.30 – Ședința festivă a Consiliului Local Fălticeni
Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni – Post mortem, arhitectului Crișan Victor Popescu; Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni, artistului plastic Gabrel Baban. Alocuțiuni ale invitaților.
Ora 11.00 – Festivitatea inaugurării grupului statuar “Altarul Eroilor”, pe Aleea pietonală, în vecinătatea sediului Primăriei Fălticeni.
Vor fi dezvelite busturile eroilor: Căpitan Gavril Danielescu (decorat cu Ordinul Militar de Război “Mihai Viteazul” și Legiunea de Onoare în grad de cavaler, în Primul Război Mondial) și Căpitan – comandor Constantin Costăchescu (Comandant al submarinului NMS Delfinul, participant la acțiunile de luptă desfășurate în Marea Neagră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).
Cu ocazia acestui eveniment va fi oficiată o slujbă religioasă, vor fi depuse coroane și jerbe de flori, și va fi organizată o defilare cu subunități de jandarmi și pompieri de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și Detașamentul de Pompieri Fălticeni. Grupurile folclorice “Moldava” și “Micii răzeși”, de la Clubul Copiilor Fălticeni, coordonate de prof. Lenuța Rusu, vor prezenta un program artistic adecvat momentului.
La aceste evenimente și-au anunțat prezența reprezentanți ai administrației locale și județene, prefectul județului, parlamentari, conducători de instituții publice, primari din zona Fălticeni. Invitați speciali vor fi mai mulți ofițeri în rezervă, care vor veni de la București.
De la ora 16.00, la Muzeul de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni va fi vernisată expoziția: „Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete”.