Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Accident de muncă la o biserică! Un bărbat a căzut de la aproximativ cinci metri înălțime

Un accident de muncă a avut loc, miercuri, la Biserica Sf. Ilie din municipiul Fălticeni. Un bărbat a căzut de pe o schelă de la aproximativ cinci metri înălțime, fiind transportat de urgență la spital.

Este vorba despre Dumitru Marcel Vasiliu, de 41 de ani, din Flămânzi, administrator al SC Expert Benefic SRL din orașul botoșănean Flămânzi.

Bărbatul, împreună cu doi angajați ai săi, lucrau la tencuiala din interiorul bisericii. La un moment dat Marcel Vasiliu a vrut să traverseze de pe o schelă pe alta pe o scândură de lemn care era montată între schele.

like facebook, suceava, news, stiriDin cauza faptului că scândura era veche și afectată de putregai aceasta s-a rupt astfel că omul a căzut de la o înălțime de circa 5 metri.

El a fost dus de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni unde a fost diagnosticat cu contuzie forte dorso-lombară, fracturi, dar și contuzie cranio-cerebrală, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.

Polițiștii fac cercetări privind „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*