Un accident rutier a avut loc pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți. Potrivit polițiștilor, joi după-amiază, în timp ce conducea autoturismul pe strada Bogdan Vodă, din municipiul Rădăuți, un bărbat de 53 de ani, din comuna Voitinel, a surprins și accidentat ușor o localnică de 40 de ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-o informare a IPJ Suceava.