Mii de baxuri cu pachete de țigări, ascunse în colete cu rigips și vată minerală, au fost găsite în două camioane, de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret.
În data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, pe sensul de intrare în țară, doi cetățeni polonezi care conduceau două automarfare marca DAF.
Din primele verificări s-a constatat faptul că cei doi şoferi transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, plăci de rigips și vată minerală din Polonia.
În baza analizei de risc specifice, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra celor două mijloace de transport, deoarece exista suspiciunea că în acestea se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.
Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mii de baxuri cu țigări ascunse, prin metoda capac, în coletele cu materialele de construcții.
Întreaga cantitate de țigări va fi ridicată în vederea confiscării pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, în momentul de față, cercetările sunt în desfășurare de către poliţiştii de frontieră, iar în funcție de rezultatul acestora se vor lua măsurile legale ce se impun.