Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un fost luptător din Suceava, propus să devină cetăţean de onoare, şi-a snopit tatăl în bătaie şi l-a băgat în spital

Lazăr Tipa, un fost luptător şi profesor din Suceava, propus să devină cetăţean de onoare al oraşului, şi-a snopit tatăl în bătaie şi l-a băgat în spital.
Medaliat la numeroase campionate naţionale, balcanice şi internaţionale, Lazăr Tipa (60 de ani) este cunoscut ca mare campion de lupte greco-romane, iar în prezent este profesor la Colegiul Naţional Economic ‘Dimitrie Cantemir’.

Luni, 19 noiembrie, în jurul orei 16.00, poliţiştii din Suceava au fost alertaţi prin numărul unic de urgenţă 112 despre un scandal produs într-o casă de pe strada Mărăşeşti.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au descoperit că fostul campion la lupte, Lazăr Tipa, şi-a bătut tatăl, un bătrân de 82 de ani.
Bătrânul a ajuns la spital, acolo unde a şi rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale.

Pe numele lui Lazăr Tipa, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru violenţă în familie.

Sursa: Observator.tv


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*