 Luni, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, pe raza comunei Vadu Moldovei, un bărbat de 64 de ani, din comuna Stroiești, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unor imobile din zonă.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.