Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Avertisment lansat de drumari către șoferi pe fondul Codului Galben de ninsori

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 18 noiembrie, o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă. Avertizarea este valabilă din această seară, începând cu ora 22, până mâine, 19 noiembrie, la aceeași oră, zonele vizate fiind Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei.

Potrivit avertizării, în cursul nopții și pe parcursul zilei de luni, 19 noiembrie, temporar, va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei (județele Galați, Vrancea, Vaslui și Bacău).

like facebook, suceava, news, stiriPe acest fond, DRDP Iași lansează un nou apel la adresa conducătorilor auto de a circula cu prudență pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de drum, precum și cu privire la obligativitatea echipării autovehiculelor pentru sezonul rece, cu montarea anvelopelor de iarnă și a altor dispozitive antiderapante, după caz.

„Totodată, facem mențiunea că DRDP Iași este pregătită să intervină pentru asigurarea unor condiții optime de circulație pe drumurile naționale. În acest sens, în bazele noastre de deszăpezire se află peste 38.000 de tone de material antiderapant (sare și clorură de calciu), fiind mobilizate totodată peste 400 de autoutilaje de deszăpezire, proprii și închiriate de la prestatorii aflați sub contract. Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale”, susțin reprezentanții DRDP Iași.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*