Un șofer începător a produs un accident rutier , vineri, la Fălticeni. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe str. Ion Creangă din municipiul Fălticeni, un localnic de 18 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu gardul și cerdacul din lemn al unui imobil.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a unui minor de 15 ani, din comuna Horodniceni și a unei minore de 15 ani, din municipiul Fălticeni, pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.