Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit, sâmbătă, la o locuință din municipiu. La sosirea echipajelor, focul ardea în interiorul bucătăriei și al dormitorului, existând pericolul de propagare la întreaga casă (P+1), la anexe și la două locuințe aflate în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 22:45.
Au ars bunuri casnice din cele două încăperi (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, tâmplărie din lemn, materiale textile și altele) pe o suprafață de aproximativ 32 mp.
S-au degradat tencuieli și zugrăveli pe aproximativ 80 mp și dușumeaua din lemn pe 32 mp. Incendiul a izbucnit din bucătărie, cauza probabilă fiind fumatul în locuri nepermise. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului, anexele gospodărești și cele două case de locuit învecinate.