Un scandal între doi bărbați, într-o stație de carburant din municipiul Câmpulung Moldovenesc, era cât pe ce să se lase cu o tragedie.
Luni, în jurul orei 03.00, în timp ce se aflau într-o stație de alimentare cu carburant din municipiul C-lung Moldovenesc, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 32 de ani din comuna Pojorâta l-a accidentat ușor cu mașina pe un bărbat de 30 de ani, din comuna Sadova, după care și-a continuat deplasarea spre DN 17.
Autovehiculul a fost identificat ulterior de polițiști parcat pe marginea DC 88 din comuna Sadova.
Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea sau modificarea locului faptei”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea conducătorului auto și stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, spun polițiștii.