La data de 03 noiembrie 2018, orele 17:04, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au oprit pentru control pe DJ 209K din comuna Marginea, o autoutilitară care tracta o remorcă, ambele prevăzute cu container pentru transport marfă.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 39 de ani din comuna Marginea, jud.Suceava, care a precizat că transportă deșeuri lemn, apoi a prezentat pentru control avizul de pentru cantitatea de 65,78 m.s. deșeuri.
Având în vedere informațiile deținute despre faptul că în aceste containere s-ar transporta materiale lemnoase, fără provenință legală, s-a procedat la verificarea fizică a încărcăturii din autoutilitară și remorcă, astfel că s-a constatat că în interiorul celor 2 containere de transport marfă se afla lemn de foc din specia rășinoase, respectiv bucăți de bușteni fasonate la lungimea de 80 cm.
Având în vedere cele constatate s-a procedat la interogarea aplicației electronice, constatându-se că pentru mijlocul de transport identificat (autoutilitară și remorcă), nu a fost generat vreun cod valid, în vederea transportării de materiale lemnoase.
S-a solicitat sprijin de specialitate la lucrătorii silvici de la Garda Forestieră Suceava, care deplasându-se la fața locului au confirmat faptul că încărcătura este lemn de foc, neavând proveniență legală.
Ansamblul de vehicule a fost însoțit la punctul de descărcare „Atelier Împletituri” din cadrul O.S. Marginea, unde personalul silvic de la Garda Forestieră Suceava a procedat la inventarierea încărcăturii, stabilind că, în cele 2 containere se afla cantitatea de 28,6 m.c. lemn foc de esență rășinoase, în valoare de 3060,2 lei, valoarea materialului lemnos depășind de 18,66 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 5.000 lei, iar cantitatea de 28,6 m.c. material lemnos, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Totodată s-a luat măsura complementară a confiscării autoutilitarei, a remorcii și a celor 2 containere folosite pentru transportul de material lemnos, în valoare de aproximativ 40.000 Euro.