Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Trofee de excelență și Premii Speciale acordate la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava este de aproape 30 de ani prima şi cea mai reprezentativă organizaţie a întreprinzătorilor din judeţul Suceava, fiind singura organizaţie neguvernamentală de utilitate publică, cu caracter autonom şi cu o misiune foarte bine definită: susţinerea intereselor comunităţii de afaceri în dialogul cu instituţiile statului şi organismele internaţionale, precum şi acţiuni concrete pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent şi propice dezvoltării sectorului privat, a unei economii de piaţă reale, durabile şi deschise spre exterior.

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, ca în fiecare an, identifică şi promovează în cadrul evenimentului companiile sucevene care au fost capabile să funcţioneze la înalţi parametri de eficienţă şi care au obţinut constant performanţe de-a lungul anilor, fiind totodată un eveniment de referință pentru comunitatea de afaceri din Bucovina, o carte de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri.

Ediţia din acest an a avut loc vineri, 02 noiembrie, la Mandachi Hotel & Spa, Magnificus Plaza și a fost organizată cu sprijinul partenerului principal ATLANTIS GOLD, a sponsorilor Auto Schunn, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Betty Ice, BRD – Groupe Societe Generale, Darex Auto, Elsira, Expert Music, Florăria Crystal, Generali Asigurări, Groupama Asigurări, Holzindustrie Schweighofer, Maspex România, Rio Bucovina, Siveco România.

Ca în fiecare an, și de această dată, Gala Excelenței în Afaceri a reprezentat un moment de rememorare şi evaluare a timpului care a trecut şi a muncii depuse cu greutăţile şi împlinirile ei. Topul Firmelor este, de altfel, un barometru al realităţii economice judeţene şi o recunoaştere a meritelor şi reuşitelor pe care managerii companiilor locale le-au obţinut în anul în care s-a scurs.

De asemenea, pe lângă Topul Firmelor, în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri 2018 au fost acordate Trofee de Excelenţă şi Premii Speciale pentru a răsplăti elementele cheie de diferenţiere pe piaţă, continuitatea în activitate, eficienţa şi competitivitatea, „abilitatea de a genera idei” şi creativitatea.

Îmbucurător este faptul că numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft la nivel naţional, este într-o permanentă creştere, evenimentul fiind organizat de către camerele de comerț și industrie în conformitate cu prevederile art. 4, lit. m din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerț și industrie. Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor, se realizează în baza unei metodologii de către Comisiile pentru realizarea Topului Firmelor, constituite pe domeniile respective. Astfel, sunt prevăzute la nivel teritorial domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Turism, împărţirea domeniilor pe grupe de activitate realizându-se în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale. Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat.

De asemenea, comparând situaţia înmatriculărilor, precum şi rezultatele companiilor la nivel general se poate observa că numărul total al înmatriculărilor agenților economici a crescut cu 18,53% în 2017, cea mai importantă creștere se înregistrează la înmatricularea de SRL – o creștere 25,60% faţă de anul 2016. Numărul de radieri a scăzut în anul 2017 faţă de anul precedent cu un procent de aproximativ 30%.

Pentru a prezenta evoluţia principalilor îndicatori ai societăţilor au fost avute în vedere toate societățile care au depus Situațiile Financiare Anuale pentru anul 2017, cu precizarea că acele societăți care şi-au suspendat activitatea au obligaţia de a depune Declarație de inactivitate. Prin urmare, se observă că a crescut numărul societăţilor care au depus bilanțul cu 6,25% faţă de anul 2016; același trend l-a înregistrat și cifra de afaceri netă – o creștere cu 12,54%, de la 15.834,18 milioane lei în 2016, la valoarea totală de 17.819,56 milioane lei în 2017. Și valoarea profitului curent obţinut de către societăţile din judeţul Suceava a crescut anul trecut cu aproape 15 procente, la fel și rata profitului (2,11% – rata profitului în anul 2017). Numărul mediu de salariaţi angajați în cele aproape 15.000 de firme care au depus situațiile financiare aferente anului 2017 a crescut de la 66.153 la 67.927 (o creștere cu 2,68%). Se constată, de asemenea, o creștere a productivității medii a muncii cu 9,62% adică o valoare de 262.000 lei pe salariat.

Referitor la distribuţia domeniilor de activitate şi contribuţia acestora la realizarea indicatorilor economico-sociali în anul 2017, se constată următoarele: numărul cel mai mare de societăţi activează în domeniul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 4.875 societăţi, urmat de Transport și depozitare cu 1.817 societăţi și Industria prelucrătoare cu 1.786 societăţi comerciale. Companiile din domeniul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor au avut în anul 2017 o cifră de afaceri netă totală de 6.391,96 mil. lei şi un profit curent de 368,12 mil. lei, companiile din Industria prelucrătoare au obţinut a doua poziţie în ceea ce privește cifra de afaceri netă cu o valoare de 5.482,78 mil. lei, urmate de firmele din domeniul 2.562,38 mil. lei și firmele din domeniul Construcții cu o cifră de afaceri netă de 1.225,11 mil. lei.

În ceea ce privește profitul curent, prima poziție în clasament este ocupată de firmele care activează în domeniul Industriei prelucrătoare cu un profit în valoare de 370,23 mil. lei, pe locul secund se află companiile din domeniul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor cu un profit de 368,12 mil. lei, iar a treia poziție aparține firmelor din domeniul Transport și depozitare cu valoarea profitului de 144,71 mil. lei.

Ierarhia se modifică și în ceea ce priveşte rata profitului, pe primul loc situându-se companiile din domeniul Intermedieri financiare și asigurări ce înregistrează o rată a profitului de 43,33%, pe următoarele poziţii în ceea ce priveşte rata profitului se situează companiile din categoria Tranzacții imobiliarea (34,88%), Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic, activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu (32,43%) și Sănătate și asistență socială (25,96%).

Se observă faptul că domeniile cele mai profitabile au şi un număr ridicat de salariaţi: cei mai mulţi angajaţi din companiile sucevene lucrează în Industria prelucrătoare (18.996 salariaţi), Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16.383 salariaţi), Transport și depozitare (9.458 salariaţi) și Construcții (7.499 salariați). Cele mai productive companii sunt cele care activează în următoarele domenii: Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – o productivitate medie a muncii de 0,39 mil. lei/salariat, Tranzacții imobiliare – 0,31 mil. lei, Industria prelucrătoare 0,29 mil. lei, Transport și depozitare 0,27 mil. lei.

Rezultatele pozitive obţinute de către companii în anul 2017 reprezintă un motiv de bucurie pentru mediul economic sucevean, iar Gala Excelenţei în Afaceri 2018 și-a propus să încununeze acest succes.
TROFEE DE EXCELENȚĂ

1. TROFEUL CREATIVITĂȚII
UNIVERSITATEA “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

2. CEA MAI MARE CIFRĂ DE AFACERI ÎN ANUL 2017
EGGER ROMÂNIA SRL RĂDĂUȚI

3. MANAGERUL ANULUI 2017
VASILE ARMENEAN – BETTY ICE SRL SUCEAVA

4. ANGAJATORUL ANULUI 2017
GRUPUL HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL

5. CEA MAI EXTINSĂ REȚEA DE MAGAZINE
MARELBO PRODCOM SRL
TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU 25 ANI DE ACTIVITATE
CORSEM IMPEX SRL
DAILY GROUP SRL
DELTAFARM SRL
DOXAR GRUP SRL
FETCOM SRL
FLORCONSTRUCT SRL
LOIAL IMPEX SRL
SUPERSTAR COM SRL
TIPOGRAFIA CELESTIN SRL
URSA MARE COMPROD SRL

TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU 20 ANI DE ACTIVITATE
ANTONORD SRL
DORNA MEDICAL SRL

PARTENER PRINCIPAL
EURO TEHNIC SRL

SPONSORI
AUTO SCHUNN
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
BANCA TRANSILVANIA
BETTY ICE
BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE
DAREX AUTO
ELSIRA
EXPERT MUSIC
FLORĂRIA CRYSTAL
GENERALI ASIGURĂRI
GROUPAMA ASIGURĂRI
HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER
MASPEX ROMÂNIA
SIVECO ROMÂNIA
RIO BUCOVINA

PREMII SPECIALE

TROFEELE SPECIALE PENTRU PARTENERIAT DINAMIC ȘI DURABIL CU CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE SUCEAVA ÎN ANUL 2017

AC MOBILE SRL
AUTOTEHNOROM SRL
BERMAS SA
COLOANA PROD COM SRL
DORNA TURISM SA
DISTRIBUTION MAGI SRL
DRU-PO SRL
ECUATOR SRL
ELECTROCONSTRUCȚIA ELCO SUCEAVA SA
EXPLORA GROUP SRL
FLAGA LPG SA
GENERAL CONSTRUCT SRL
KILLER SRL
LITTLE STAR SRL – AUTOMEISTER
NICOLIS PRODCOM SRL
ROSAR SA
SAVCOM SRL
TIPO LIDANA SRL

TROFEUL SPECIAL PENTRU SUPORT MEDIA ÎN ANUL 2017
CRAI NOU SUCEAVA
OBIECTIV DE SUCEAVA
RADIO AS
RADIO DORNA
RADIO ORION VATRA DORNEI


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*