Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Containere cu marfă contrafăcută, care urma să ajungă la Suceava, reținută de inspectorii vamali

Mărfuri susceptibile de contrafacere, în valoare de aproximativ 104.000 euro,  care urmau să ajungă în Suceava, București și Bistrița, au fost reţinute de inspectorii vamali.

În perioada 29 – 31 octombrie 2018 inspectorii vamali de la Biroul vamal de Frontieră Constanţa sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din China cu mărfuri pentru trei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, com. Moara- jud. Suceava, respectiv Bistriţa- jud. Bistriţa Năsăud, au reţinut diverse mărfuri (4800 perechi şosete pentru bărbaţi, 400 bucăţi dispozitive autodecalimetre şi 1152 seturi fişe auto), bunuri susceptibile a aduce atingere unui drept de
proprietate intelectuală pentru mărcile ADIDAS, TUV GS, respectiv MERCEDES.

like facebook, suceava, news, stiriValoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ 104 000 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608 / 2013 şi a Legii nr. 344 /2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*