Un accident de muncă a avut loc joi, la Siret. Un angajat al Holzindustrie Schweighofer, sucursala Siret, în vârstă de 56 de ani, din comuna Grămești, lucra în secția de debitare a lamelelor de lemn, și s-a autoaccidentat.
El a suferit leziuni la mâna dreaptă după ce a introdus mâna în sistemul de transmisie al unui motor electric cu sistem de curea de transmisie și fulie și și-a prins degetele.
Bărbatul a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți de către un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămare corporală din culpă”.
„În după amiaza zilei de 1 noiembrie, în jurul orelor 17:00, în incinta fabricii de panouri Holzindustrie Schweighofer din Siret a avut loc un eveniment nedorit în care a fost implicat unul dintre colegii noștri. Au fost urmate toate procedurile specifice pentru aceste situații, iar angajatul, căruia i-au fost acordate toate îngrijirile medicale necesare, se află în afara oricărui pericol. Se va demara o anchetă internă pentru a analiza cauzele care au dus la acest eveniment și a preîntâmpina apariția altora de acest fel. Preocuparea pentru securitatea în muncă este o constantă în activitatea pe care Holzindustrie Schweighofer o desfășoară în fabricile sale din România și în acest sens au loc instruiri regulate ale angajaților noștri pentru prevenirea incidentelor care le pot periclita sănătatea la locul de muncă”, susțin reprezentanții Holzindustrie.