Un bărbat a fost rănit și a ajuns de urgență la spital, joi, după ce a căzut de la doi metri înălțime. Omul, de 58 de ani, din București, dar care locuiește fără forme legale în Frasin, a căzut de pe o scară.
El se ocupa de stivuirea unor lemne, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut de pe o scară de la o înălțime de aproximativ 2 m, lovindu-se în zona capului și a coloanei vertebrale.
O ambulanță l-a transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Gura Humorului, unde a primit îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit un dosar penale pentru „vătămare corporală din culpă”.