Un tânăr de 17 ani a murit în accidentul rutier care a avut loc sâmbătă, la Slatina. În ciuda manevrelor de resuscitare, Flavius Brăescu nu a mai putut fi salvat.
Un grav accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe raza comunei Slatina. Două persoane au fost rănite grav după ce au intrat cu mașina într-un stâlp.
„Unul dintre bărbați este în stare de inconștiență și i se aplică manevre de resuscitare. Cel de-al doilea este conștient și primește îngrijiri medicale”, susțineau reprezentanții ISU Suceava. Din păcate, tânărul de 17 ani a murit, iar șoferul mașinii, Pavel Andrei R., a fost rănit și transportat la spital.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 209A, din comuna Slatina, un minor de 17 ani, din municipiul Suceava, ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat decesul unui minor de 17 ani, localnic, pasager în autoturism, precum și rănirea conducătorului auto. Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, în jurul orei 13.59, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „.S.N.U.A.U. 112” despre faptul
că un bărbat de 28 de ani, din comuna Slatina, a fost și el victimă în accidentul rutier produs pe raza localității, fiind pasager în autoturism, dar a plecat de la fața locului.
Victima, ce a suferit leziuni minore, a fost transportată la spital, fără să necesite internarea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.