Un accident rutier a avut loc duminică, pe podul de la ieșire din Stroiești. Două autoturisme au fost puternic avariate după ce s-au ciocnit.
Din primele informații, șoferul unui autoturism Skoda, un bărbat din județul Botoșani, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un VW.
Atât șoferul din Botoșani, cât și soția acestuia, au fost transportați la spital.
La locul respectiv au ajuns pompierii, cadrele medicale de la ambulanță, dar și polițiștii care vor face cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.