Guvernul introduce o nouă taxă în Romania. Au existat multe controverse cu privire la această masură, dar în cele din urmă decizia a fost luată.
Începând cu 31 martie 2019, toţi românii vor trebui să achite o garanţie pentru fiecare ambalaj reutilizabil al produselor pe care le cumpără din supermarket.
Valoarea acestei garanţii va fi de 0,5 lei per ambalaj. Recuperarea garanţiei se va putea face apoi de la operatorul economic, cu ajutorul bonului fiscal, scrie Capital.ro.
În prezent, nu există nicio taxă de acest fel, ci doar obligaţia ca pe ambalajul produselor să scrie că acesta este reutilizabil.
În alte ţări, taxa a dat rezultatele scontate. De exemplu, în Belgia, o taxă similara a fost introdusă în anul 1993, iar o a doua în 2007 şi a fost eliminată în 2015 datorită atingerii obiectivelor propuse, scrie Institutul pentru Politica Europeana a Mediului. Valoarea taxei era de câţiva euro pe kilogram de ambalaj reutilizabil, în funcţie de natura acestuia.
O taxă similară a fost impusă şi în Olanda, în 2007, în timp ce în Danemarca o astfel de taxă a dus venituri de aproape un miliard de euro, în perioada 2008-2014. Valoarea taxei era cuprinsă între 2 eurocenţi şi 32 de eurocenţi, în funcţie de tipul recipientului reutilizabil şi de mărimea sa.
Sursa: Capital.ro