Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că de luni 15 octombrie, sucevenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia de căldură. Thermonet a făcut probe la cald în acest sens.
„De pe 15 octombrie, aproximativ, s-a putea da încălzire pentru că aşa spune legea, însă, dacă este tot aşa cald vom mai stabili. În perioada care s-au făcut probe, am fost sunat de oameni că stau cu geamurile deschise, că nu mai pot de căldură”, a precizat Lungu.
Consiliul Local va dezbate, luni, proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului la energia termică livrată de producătorul Bioenergy de la 116 lei pe gigacalorie la 196,5 de lei pe gigacalorie.