Indivizii care făceau parte dintr-o grupare infracțională ce se ocupa cu afaceri ilegale cu mașini de lux au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel Suceava.
Din partea magistraților Tribunalului Suceava, Mihăiță Musteață a primit doi ani și zece luni de închisoare, dar Curtea de Apel a hotărât pentru acesta o pedeapsă definitivă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare.
Cristian Pamparău primise doi ani și șase luni de închisoare, dar instanța a decis ca acesta să stea după gratii trei ani și 20 de zile, iar în ceea ce îl privește pe Adrian Șmocot, Curtea de Apel a menținut decizia Tribunalului Suceava de un an și șapte luni de inchisoare cu suspendare.
În ceea ce îi privește pe Cezar Stănescu și Neculai Pavăl, instanța a disjuns cauza, urmând să ia o decizie și în privința lor.
Ei au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni precum: constituire a unui grup infracţional organizat, tăinuire, participaţie improprie la fals intelectual, complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, înşelăciune.
În cursul anului 2011, Mihăiță Musteaţă, Neculai Pavăl, Cezar Stănescu, Cristian Pamparău şi Adrian Smocot au constituit un grup infracţional, având ca activitate traficul de autovehicule de lux, respectiv valorificarea în România a unor autoturisme de lux, majoritatea sustrase sau obţinute în mod ilicit din străinătate.
Grupul achiziţiona în general autoturisme de lux, marca Mercedes sau BMW (rareori alte mărci – de exemplu Volvo sau Iveco), de provenienţă ilicită, majoritatea cu numere de identificare falsificate, aspect pe care îl cunoşteau, şi pe care le tăinuiau.
„Tăinuirea a fost realizată, în primul rând, prin înlesnirea valorificării, în sensul punerii în valoare, de către membrii grupului, prin efectuarea tuturor demersurilor în vederea introducerii lor în circulaţie şi folosirii ulterioare pe teritoriul României ca şi cum ar fi avut o provenienţă licită, respectiv prin procurarea de documente de provenienţă falsificate şi înmatricularea în circulaţie, uneori şi prin certificarea autenticităţii, pregătindu-le astfel pentru valorificarea prin vânzare. În al doilea rând, în continuare, unele autovehicule au fost valorificate prin vânzare către diverşi clienţi, induşi în eroare cu privire la pretinsa provenienţă legală a autovehiculelor”, susțin procurorii.
Cei care procurau autovehiculele erau Pavăl Neculai sau Musteaţă Mihăiţă. În continuare, Pamparău Cristian sau Stănescu Cezar se ocupau de realizarea documentelor de provenienţă, documente care erau întocmite de Smocot Adrian. Acestuia îi erau furnizate documente originale în alb, documente autentice provenite de la autoturisme similare, datele tehnice care urmau a fi completate pe documentele în alb, datele de identificare ale pretinşilor proprietari (cetăţeni străini), iar Smocot Adrian realiza documentele de provenienţă falsificate.
Pe baza documentelor falsificate, autoturismele erau înmatriculate provizoriu pe numele mai multor persoane, rareori pe numele membrilor grupului infracţional (Stănescu Cezar, Pamparău Cristian, Musteaţă Mihăiţă), fie rude ale membrilor grupării, fie persoane fără nici un fel de legătură cu gruparea, care erau remunerate pentru serviciul efectuat.
Unele autovehiculele au fost prezentate şi la Registrul Auto Român, în vederea certificării autenticităţii şi obţinerii cărţii de identitate, aparenţa de provenienţă legală fiind în cazul unor astfel de autovehicule mult mai puternică, iar valorificarea către potenţiali clienţi fiind mai facilă, fiind de notorietate credinţa că, dacă un autovehicul este „trecut prin R.A.R.”, are cu certitudine provenienţă legală.
Instituţiile implicate în operaţiunile de punere în circulaţie a autovehiculelor (Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Registrul Auto Român) au fost în general cele din judeţul Suceava, dar membrii grupului infracţional au apelat şi la instituţiile similare din judeţele vecine, respectiv Neamţ şi Botoşani. Probabil membrii grupului au încercat să nu creeze suspiciuni autorităţilor din judeţul de domiciliu, Suceava, suspiciuni care ar fi putut apărea dacă în evidenţele oficiale ar fi figurat un număr mare de autovehicule înmatriculate pe numele membrilor grupului sau apropiaţilor acestora.
Potenţialii cumpărători erau găsiţi în general de Stănescu Cezar şi Pamparău Cristian, dar şi de Musteaţă Mihăiţă sau Pavăl Neculai, şi aceştia erau asiguraţi că autoturismele aveau o provenienţă legală. Sumele obţinute erau împărţite între membrii grupului infracţional.
În perioada 2011 – martie 2012 grupul infracţional a achiziţionat opt autovehicule, din care şapte autoturisme de lux (2 marca Mercedes, 4 marca BMW, unul marca Volvo) şi o autoutilitară marca Iveco (an de fabricaţie – 2011). Dintre acestea, membrii grupului au reuşit să vândă trei autoturisme, inducând în eroare persoanele vătămate cu privire la provenienţa pretins licită a acestora, obţinând o sumă totală de peste 200.000 de lei (10.000 de euro de la persoana vătămată A.P., 5.200 de euro şi 18.000 de lei de la persoana vătămată L.B.A., 140.000 de lei de la persoana vătămată N.V.).
Astfel, la sfârşitul anului 2011 – începutul anului 2012, grupul infracţional a vândut trei autoturisme, dintre care două marca Mercedes şi unul marca BMW X6, toate cu numere de identificare falsificate, către trei persoane vătămate, folosind în acest scop acte de provenienţă falsificate, mare parte dintre acestea fiind realizate de inculpatul Smocot Adrian. Cele trei autoturisme erau înmatriculate provizoriu pe numele unor persoane din afara grupului infracţional, pentru a întări aparenţa de provenienţă legală, şi, mai mult decât atât, unul dintre acestea (marca Mercedes) a fost prezentat la Registrul Auto Român Suceava, în vederea certificării autenticităţii.
În posesia membrilor grupului infracţional au fost identificate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare (la locuinţele inculpaţilor Stănescu Cezar şi Musteaţă Mihăiţă) alte patru autoturisme (un autoturism marca BMW 530D, două autoturisme marca BMW X6 şi un autoturism marca Volvo V60), provenind din săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală, din străinătate, care erau înmatriculate provizoriu sau definitiv în circulaţie, în baza unor acte de provenienţă falsificate, majoritatea documentelor fiind realizate de Smocot Adrian. Pentru unul dintre autoturismele marca BMW X6, înmatriculat definitiv în circulaţie, Registrul Auto Român emisese carte de identitate, certificându-i autenticitatea.
În posesia membrilor grupării a fost identificată şi o autoutilitară marca Iveco Daily, an de fabricaţie 2011, cu număr de identificare falsificat, care a fost ridicată de organele de poliţie cu ocazia prezentării autovehiculului la Registrul Auto Român Botoşani.
Toate cele opt autovehicule au fost ridicate de către organele de poliţie, fie din posesia persoanelor vătămate care le achiziţionaseră, fie din posesia membrilor grupului infracţional, fiind restituite în cursul cercetărilor proprietarilor de drept.