Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și alte structuri M.A.I. județene), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
În acest context, precizăm că 523 de polițiști vor asigura paza și protecția la 267 secții de votare, dintre cele 558 ce se vor constitui pe raza județului Suceava, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.
De asemenea, peste 200 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 100 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 105 polițiști și 18 jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni va avea în responsabilitate 135 de secții de votare dispuse în 113 locații, unde vor fi prezenți peste 250 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral de Circumscripție Județean Suceava, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
230 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a referendumului.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii I.S.U. desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Totodată, 114 polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava şi Sectoarele Poliţiei de Frontieră de pe raza județului Suceava, vor asigura paza și supravegherea a 41 secții de votare aflate în zona de competență.