La data de 28 septembrie, în jurul orei 16.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în apropierea intersecţiei cu DC 27, din comuna Păltinoasa, un localnic de 70 de ani, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers și a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 56 de ani, din județul Galaţi, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers și care, era oprit în coloana formată în apropierea intersecţiei.
În urma impactului, autoturismul condus regulamentar a fost proiectat în alt autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din orașul Gura Humorului, care circula în acelaşi sens, fiind oprit pentru a efectua virajul la stânga pe DC 27.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto din județul Galați.
Conducătorii auto implicați în accident, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, potrivit IPJ Suceava.