Proiectul legii pensiilor, publicat de Ministerul Muncii în urmă cu o lună, va fi modificat. Sindicatele s-au întâlnit joi seară cu premierul, ministrul Muncii, și cel de Finanțe și au cerut, printre altele, ca noul proiect să le dea posibilitatea angajaților care nu au contribuit cel puțin 15 ani la pensie să își poată cumpăra diferența de ani, așa cum se întâmplă în prezent. Iar salariul minim ar urma să ajungă anul viitor la 2050 de lei.
În condiţiile în care mai multe prevederi din proiectul Legii Pensiilor se referă la salariul minim pe economie, acesta ar urma să crească anul viitor la 2050 RON, urmând să ajungă la 2500 de lei până în 2022, spun liderii marilor sindicate, în urma discuţiei cu membrii Executivului.
Guvernul ar fi promis şi că va schimba câteva articole din proiectul Legii Pensiilor, aflat în ultima lună în dezbatere publică. Una dintre modificări le-ar permite celor care nu au contribuit suficient la pensie să plătească anii diferenţa.
Dumitru Costin, Blocul Naţional Sindical: “Este nefiresc ca un individ care doreşte să îşi cumpere anii de pensie, lucru pe care îl permite legea actuală, să nu poată să facă acest lucru după ce intră noua lege decât dacă respecţi 15 ani de contribuţie.”
Iar tinerii care sunt într-un stagiu de practică ori au cotizat doar câţiva ani ar putea primi o indemnizaţie în cazul în care rămân invalizi în urma unui accident de muncă. Oficialii şi sindicaliştii au discutat şi despre articolele care spun că “stagiul de cotizare este perioada pentru care s-au datorat ŞI PLĂTIT contribuţii”, în condiţiile în care angajatul nu are nicio posibilitate de a verifica dacă angajatorul a şi plătit contribuţiile pe care le-a reţinut pe stat.
Bogdan Hossu, Cartel Alfa: “Olguța a recunoscut că problema penalizării salariatului este incorectă. O vor rezolva introducând că este penală stoparea la sursa nevărsata la buget.”
Nu vor suferi, în schimb, modificări articolele prin care se schimbă modalitatea de calcul a pensiilor, care vor fi mai mari şi cele care aduc şi alte avantaje. De exemplu, nu mai sunt penalizaţi cei care ies mai devreme la pensie, dar în anumite condiţii.
Bărbaţii vor putea ieşi mai devreme de 65 de ani la pensie şi femeile mai devreme de 63 dacă au 8 ani vechime peste stagiul complet de cotizare. Asta înseamnă că un bărbat ar fi trebuit să înceapă să lucreze de la 17 ani, ca să se poată pensiona la 60, de exemplu.
Pentru această variantă a legii, statul ar trebui să suplimenteze bugetul pensiilor cu 15 miliarde de lei, estimează Ministerul Muncii. Imposibil, spun economiştii.
Ovidiu Nicolescu: “Singura soluţie va fi ca statul să se împrumute, vor creşte taxele şi impozitele. Vedeţi că singurul motiv să măreşti într-un singur an pensiile cu 60% este ca în perioada următoare vor fi alegeri. E imposibilă, nefezabila şi este dăunătoare bugetar, economic şi social.”
După ce vor fi făcute modificările anunţate, proiectul Legii Pensiilor va ajunge în Parlament, urmând să intre în vigoare la finalul anului 2021.