Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Producătorul de pantofi Denis din Suceava a ajuns în Chişinău cu prima franciză

Grupul Denis din Suceava, care operează pe piaţa locală brandurile de încălţăminte Denis Shoes şi Anna Cori, a început să se dezvolte în franciză, iar primul magazin operat în acest sistem l-au deschis la Chişinău, în timp ce al doilea pas este să ducă brandul la Sofia, în Bulgaria, scrie zf.ro

like facebook, suceava, news, stiri„O franciză operată sub brandul ANNA CORI necesită o investiţie de 27.000 de euro“, a spus Ilie Cornea, fondatorul businessului. În 2017, Denis, partea de producţie, a înregistrat o cifră de afaceri de 5,9 mil. euro, iar Denis Shoes, partea de retail, a avut o cifră de afaceri de 10,8 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. „Pentru finalul anului 2018, Denis şi Denis Shoes estimăm o cifră de afaceri cumulată de 22,5 milioane de euro.“

Grupul Denis nu este prima companie românească care vede potenţial de creştere pe piaţa din Republica Moldova. Companiile Arabesque (bricolaj), Betty Ice (îngheţată), Ion Moş (condimente), Preţuri pentru Tine (retail de îmbrăcăminte), Teraplast (tâmplărie PVC) sunt alte câteva exemple de businessuri româneşti care s-au dus în Republica Moldova, potrivit datelor ZF. În plus, în ceea ce priveşte domeniul bancar, Banca Transilvania a devenit în acest an acţionar al Victoriabank, a treia bancă din Republica Moldova. Şi BCR deţine de mai mult timp o bancă în Republica Moldova.

Republica Moldova are un PIB de 7 miliarde de dolari (6,03 miliarde de euro) şi 36.000 de companii active în economia locală, cu o cifră de afaceri totală de 13 miliarde de euro. România are un PIB de aproape 200 mld. euro.

Continuarea pe ZFCorporate


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*