Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Dan Cușnir: Lungu și Harșovschi cu ce v-au greșit sucevenii de nu vă mai opriți din defrișatul orașului?

Președintele organizației municipale a PSD Suceava, Dan Cușnir, se arată revoltat de faptul că pentru amenajarea unor parcări, conducerea municipalității sucevene a decis tăierea unor copaci.

În cadrul așa zisului proiect de modernizare a Sucevei, marca Lungu/Harșovschi/PNL, în aceeași perioadă în Suceava s-au amenajat 2 parcări, în vecinătatea Pieței Mari pe strada Petru Rareș și în Areni pe strada Mărășești. În toate orașele civilizate amenajările stradale și de parcări se fac printre copaci încearcând să salveze cât mai mult din zona verde. În schimb se mută stâlpii sau se îngroapă firele. În Suceava totul se face pe dos. În timp ce pe strada Petru Rareș, pentru câteva locuri de parcare au fost tăiați 7 mesteceni mari, frumoși, sănătoși, în zona Areni locurile de parcare ocolesc stâlpii, în loc ca aceștia să fie mutați 2 metri. În loc să salveze copacii și să mute stâlpii, Lungu și Harșovschi ocolesc stâlpii și taie copacii. Lungu și Harșovschi cât de tare puteți să urâți Suceava? Lungu și Harșovschi cu ce v-au greșit Sucevenii de nu vă mai opriți din defrișatul orașului? Acesta este proiectul “Suceava oraș verde” cu care vă tot lăudați? Suceava devine un oraș nefrecventabil pentru că este condusă de 14 ani de indivizi care nu înțeleg care este responsabilitatea lor față de Suceveni, nu respectă Contractul Social dintre administrație și cetățeni”, susține Cușnir.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*