Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Urmărire în trafic la Marginea! Un adolescent, la volanul unei mașini, nu a oprit la semnalele polițiștilor

Marți, în timp ce acționa pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă, conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune pe o distanţă de 15 km, reușindu-se blocarea vehiculului.
like facebook, suceava, news, stiri
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un minor de 17 ani, din orașul Vicovu de Sus, ocazie cu care, în interiorul vehiculului a fost identificat și proprietarul autoturismul, un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 17 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul de 21 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*