În perioada 04 -11 septembrie 2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase. În cadrul acţiunilor au fost efectuate 44 controale.
Poliţiştii au aplicat 138 sancțiuni contravenționale, în valoare de 98.680 lei şi au confiscat, în vederea stabilirii provenienţei, cantitatea de 19,97 m.c. material lemnos, în valoare de 3.996 lei, din care faptic 15,65 m.c. şi valoric 4,32 m.c.
La 07.09.2018, în jurul orei 21.00, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe DJ 176C, din comuna Brodina, autoutilitara condusă de un localnic de 29 de ani, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 13,13 m.c. lemn rotund de esență rășinoase. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 2.153 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Brodina, iar autoutilitara fost indisponibilizată.
.