Șoferul de 19 ani, care a produs accidentul în care au murit trei persoane, nu avea permis de conducere, spun polițiștii.
În timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe strada Parcului din municipiul Suceava, având direcția de deplasare dinspre comuna Ipotești spre central municipiului Suceava, un tânăr de 19 ani din comuna Șcheia, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp din beton de la iluminatul public, pe care l-a dislocat, după care, a ricoșat într-un copac și s-a răsturnat.
În urma impactului, conducătorul auto și cei doi pasageri din autoturism, doi bărbați de 31 și 33 de ani, ambii din comuna Șcheia, au decedat. Este vorba despre Adrian Gheorghe Cojocariu și Paul Cătălin Pușcașu.
Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de la volan, Ionuț Nicușor Reut, de 19 ani, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.