Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Transportatorii rutieri, nemulțumiți de durata înmatriculării unei mașini comerciale. Cât durează procesul la Suceava

stiri, botosani, masini in traficUniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) măsuri urgente pentru reducerea perioadei de înmatriculare pentru autovehiculele comerciale, de la peste 30 de zile la 1 zi, întrucât acestea sunt mijloace de producție, iar imposibilitatea operării acestora generează costuri și pierderi pentru firmele de transport rutier și pentru economia României.

like facebook, stiri, botosaniÎn prezent, transportatorii rutieri români trebuie să aștepte de la câteva zile, în județe precum București (1 zi), Suceava (1 zi), Mehedinți (2 zile), Neamț (3 zile) sau Dolj (5 zile), până la peste 30 de zile în județe precum Bacău (32 de zile), Botoșani (35 de zile), Dâmbovița (35 de zile), Alba (44 de zile), Sibiu (41 de zile), Brașov (43 de zile), Timiș (30-60 de zile), Iași (41 de zile), Bistrița-Năsăud (60 de zile) sau chiar 91 de zile la Vaslui, pentru a putea realiza o programare în vederea depunerii documentelor necesare obținerii certificatelor de înmatriculare pentru autovehicule.

Astfel, transportatorii rutieri români nu își mai pot onora contractele în desfășurare, întrucât vehiculele comerciale sunt blocate nejustificat de mult din cauza procedurilor de înmatriculare.

Reamintim că aproape un sfert din exportul total de servicii al României din 2017, de peste 20 miliarde euro, a fost realizat de ramura transportului rutier, fiind principala ramură contribuitoare la exportul de servicii, potrivit datelor Băncii Naționale a României și Consiliului de Export al României. În 2017, transportul rutier a contribuit cu 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al României, având o contribuție cu 22% mai mare decât întreaga ramură de servicii telecom și IT la exportul de servicii al României. Totodată, industria transporturilor rutiere are o contribuție la Produsul Intern Brut (PIB) al României în creștere în ultimii ani, fiind principala modalitate de transport utilizată pentru exporturile realizate din țara noastră.

Astfel, UNTRR solicită Guvernului României și MAI măsuri urgente prin care să se asigure înmatricularea autovehiculelor comerciale în aceeași zi și să întreprindă toate demersurile necesare pentru implementarea imediată a acestor măsuri, în vederea deblocării activității transportatorilor români afectați.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*