Un tânăr de 22 de ani, din comuna Volovăț, a încercat să oprească un scandal izbucnit între trei tineri și s-a ales cu o bătaie.
Totul s-a petrecut în fața unui magazin de electrocasnice din Rădăuți, în seara zilei de 22 august. Tânărul de 22 de ani împreună cu un amic de-al său s-au întâlnit cu două cunoștințe de-ale acestuia din urmă. Cei trei s-au luat la ceartă, iar până la bătaie era doar un pas așa că tânărul de 22 de ani s-a gândit să intervină.
Atunci, Dumitru Zepciuc, de 28 de ani, din comuna Burla, l-a lovit puternic pe tânărul de 22 de ani pentru că a intervenit în altercație.
Potrivit polițiștilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”.