Sâmbătă, 11 august a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Vicşani feroviar, jud. Suceava, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra trenului internaţional de marfă care circula pe ruta Vadu Siret-Suceava, aflat pe sensul de intrare în România.
Astfel, au fost descoperite, în rezervoarele cu apă ale locomotivei, ambalate în folie de plastic, cantitatea de 3.618 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ţigările aparţin la cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani, toți domiciliați pe raza jud. Suceava.
Ţigările în valoare de 5.427 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei cinci suceveni au fost sancţionați contravenţional, de către lucrătorii vamali, cu amendă în valoare de 10.000 lei fiecare.