Președintele organizației sucevene a Partidului Verde, Dan Acibotăriță, susține că „ceea ce se întâmplă în România, după incidentele de la mitingul diasporei din 10 august, reprezintă o manipulare a românilor”.
Potrivit acestuia, sunt două tabere care-și prezintă în felul lor adevărul: una care este la putere, iar cealaltă care dorește să ajungă la putere „fidelă unui președinte adormit, lipsit de viziune și care mai vrea un nou mandat”.
„Datorită serviciilor performate existente în România, acele răbufniri puteau să fie evitate, iar dacă totuși s-au produs autorii sunt foarte ușor de depistat, asta dacă se vrea sau se dorește. La orice manifestație, miting, demonstație există riscul de a apărea violențe, iar dacă ești prins în mijloc, orcine ai fi, nu scapi. Aceasta e o regulă universală. După acest incidente, noi, verzii suceveni, am constatat un lucru sigur și cert: în România sunt ocupate funcții importante de persoane incompetente, fără cultură dar obediente unui sistem sau unui om”, a precizat Acibotăriță.