Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au efectuat, la începutul acestei luni, 22 percheziţii la locuinţele mai multor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete, pe raza judeţelor Vrancea, Galaţi, Suceava, Bacău şi Vaslui.
Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2017 – august a.c., mai multe persoane ar fi achiziţionat, transportat, depozitat importante cantităţi de ţigarete provenite din contrabandă şi ulterior le-ar fi oferit spre comercializare, en-gross sau en-detail.
În urma activităţilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat 41.155 de ţigarete diferite mărci, ambalate în pachete fără timbre fiscale aplicate, 47 de pachete de articole pirotehnice, o sabie, 91.314 lei şi 240 de euro, susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vrancea, inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Galaţi, Bacău şi Vaslui, al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi I.J.J. Vrancea.