Un accident rutier a avut loc, miercuri seară, pe DN17, pe raza comunei Pojorâta. Un pieton a fost accidentat de o mașină, în timă ce traversa prin loc nepermis.
„În urma evenimentului, acesta a fost rănit grav iar traficul rutier se desfăşoară pe un fir alternativ în ambele sensuri. Se estimează ca în aproximativ 30 – 45 de minute traficul rutier să fie reluat în condiţii normal”, potrivit Infotrafic.
Traficul a fost blocat în jurul orei 17.30 pe DN17 Vatra Dornei – Cîmpulung Moldovenesc.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, din comuna Pojorâta, o femeie de 22 de ani, domiciliată în comuna Coșna, a surprins și accidentat grav un localnic de 48 de ani, care s-a angajat brusc în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătoarea auto și de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton. Ulterior, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.