Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor în perioada 6- 19 august.
Potrivit meteorologilor, în Moldova, în prima zi a intervalului de prognoză se va înregistra o medie regională a maximelor de aproximativ 30 de grade, însă pe 7 august vremea se va răcori ușor și temperaturile diurne vor scădea spre o valoare medie de 27 de grade.
Ulterior vor crește din nou, spre 29 de grade în intervalul 8 – 10 august, iar din 11 august și până la finalul celei de a doua săptămâni se vor menține constant în jurul a 30…31 de grade, caracterizând o vreme călduroasă.
Temperaturile minime se vor situa în jurul a 18 grade la începutul intervalului, apoi vor marca o scădere și între 8 și 14 grade vor fi de 15…16 grade, iar ulterior vor crește din nou spre 18 grade. Instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere pe data de 6 august, când vor fi ploi pe arii mai extinse, dar și după 14 august, când însă ploile se vor semnala doar izolat.