Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Ministrul Transporturilor: Primul proiect pe care cred că îl vom aborda cu această antrepriză de lucrări va fi finalizarea Centurii Suceava

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a anunțat că a fost înființată la nivelul CNAIR o antrepriză de construcții care va prelua șantierele rezultate în urma unor rezilieri de contracte ori în urma unor abandonări a lucrărilor de către constructori.

„La Compania de Drumuri am înființat și în scurt timp va deveni operațională o antrepriză de construcții în interiorul Companiei de Drumuri care să preia astfel de șantiere, ori în urma unor rezilieri ori în urma unor abandonări a lucrărilor de către constructori. Însă primul proiect pe care cred că îl vom aborda cu această antrepriză de lucrări va fi finalizarea Centurii Suceava”, a spus ministrul Transporturilor, Lucian Șova, la Digi 24.

like facebook, suceava, news, stiriCentura, în mare parte, are asfalt turnat, inclusiv strat de uzură, iar toate podurile, pasajele și viaductele sunt realizate. Rămâne doar o mică porțiune de asfaltat, montați parapeți de protecție, marcaje și alte lucrări de artă, iar intersecția cu drumul județean 209C este singura care va prelungi deschiderea traficului, aceasta fiind singura care trebuie efectiv construită, asta dacă nu se optează pentru o intersecție la nivel, ceea ce va duce automat la viteze de deplasare mai mici și conflict de trafic în acest loc.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*