Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a semnat contractul cu Primăria municipiului Suceava, pentru preluarea căminului nr.2 al Colegiului Tehnic Alimentar din Suceava.
Potrivit rectorului interimar al USV, Mihai Dimian, la începutul săptămânii viitoare va fi scoasă la licitație realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) în vederea consolidării, modernizării și mansardării acestei clădiri.
„Sper ca pănă la finalul anului 2019 să putem finaliza acest obiectiv cu cel puțin 200 de locuri de cazare modernizate pentru studenții USV”, a precizat Dimian.