Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, este căutat de poliție după ce este de negăsit de pe 16 iulie. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, Dumitru Bogdan Codescu, din comuna Păltinoasa, sat Capu Codrului, la 16.07.2018, a plecat voluntar de la o stână din satul Capu Codrului, judeţ Suceava și nu a mai revenit.
Din verificările efectuate, a reieşit că, la 16.07.2018, ora 11:30, bărbatul a plecat spre localitatea Gura Humorului, luând asupra lui și o parte din bunurile personale, anunţând ulterior că se întoarce la stână, însă nu a mai revenit, nici în locul unde lucra și nici la domiciliu.
Semnalmente: înălţime circa 1,78 m, constituţie atletică, ochi căprui (poartă ochelari), părul șaten scurt, faţă ovală, nas drept, gură normală, fără semne particulare sau tatuaje.
La data plecării era îmbrăcat cu un tricou de culoare neagră, pantaloni de stofă de culoare închisă, cu buzunare laterale, în picioare purta adidași negri, iar pe cap o șapcă de culoare neagră.
„În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelaţi Poliţia prin 112 sau să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie”, susțin polițiștii.