Dacă agentul constatator al contravenției nu scrie pe procesul-verbal și codul numeric personal (CNP) al celui care a încălcat legea, procesul-verbal va fi considerat nul, potrivit unui de act normativ care vizează modificarea procedurii de achitare a amenzilor contravenționale și care a fost publicat recent în Monitorul Oficial, scrie Romaniatv.net.
Recent, Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, care prevede simplificarea procedurii de plată a amenzilor contravenționale, a fost publicată în Monitorul Oficial, dar prevederile acesteia se vor aplica începând cu 24 august 2018.
Concret, conform actului normativ, procesul-verbal de contravenție se va considera nul dacă lipsește CNP-ul persoanei amendate. În prezent, pentru a fi considerat valid, procesul-verbal de contravenție trebuie să includă anumite informații obligatorii prevăzute de lege. Prin schimbările aduse de această lege, lista acestor informații va cuprinde și CNP-ul contravenientului.
“Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu“, este prevăzut în actul menționat.
În același timp, se modifică și lista informațiilor care trebuie neapărat să figureze pe un proces-verbal de contravenție. Concret, documentul include următoarele elemente:
- data şi locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
- numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
Continuarea, pe avocatnet.ro