Locuitorii de pe strada Octavian Goga din municipiul Suceava vor beneficia de rețea de apă și canalizare. În ședința de Consiliu Local de joi, consilierii urmează să aprobe studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „rețele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare strada Octavian Goga, municipiul Suceava”.
În acest sens, a fost alocată suma de 392, 047 mii lei. Cu acești bani, potrivit proiectului, se vor construi rețelele de apă și canal, căminele de contorizare, căminele de racord-canalizare, hidranții subterani incendiu etc.
Durata de realizare a investiției este de două luni.
În momentul de față, pe strada respectivă sunt 25 de clădiri de locuit.