In cursul lunilor mai si iunie 2018, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Suceava a desfasurat 362 actiuni de control, pentru cercetarea reclamatiilor consumatorilor si in cadrul tematicilor nationale si locale de control pe categorii de produse.
In urma controalelor, au fost aplicate 76 amenzi, in valoare de 139300 lei si 46 avertismente.
În ce privește tematica de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor privind modul de comercializare si etichetare a produselor de panificatie si morarit, au fost desfasurate 35 de controale,aplicandu-se 7 amenzi in valoare de 14800 lei si 6 avertismente .Dintre deficientele constatate amintim: produse neetichetate conform legislatiei in vigoare, fara eticheta nutritionala, lipsa preturi.
La tematica de control privind respectarea prevederilor legale privind protectia consumatorilor,la comercializarea produselor alimentare si nealementare in mediul rural- s-au efectuat 71 actiuni de control, aplicandu-se 13 amenzi in valoare de 20.100 lei si 9 avertismente. Au fost depistate produse expirate, produse fara eticheta sau cu eticheta incorecta, lipsa preturi, lipsa orar de functionare.
De asemenea, în ce privește tematica de control privind respectarea prevederilor legale privind protectia consumatorilor la comercializarea produselor cosmetice-tematica, s-au desfasurat 26 actiuni de control, aplicandu-se 7 amenzi in valoare de 12. 400 lei si 5 avertismente. Au fost oprite de la comercializare produse in valoare de 322 lei. Ca deficiente, au fost constatate produse expirate, lipsa avertismentelor referitoare la folosirea de catre copii.