Timp de două săptămâni, zeci de cercetași din cele mai mari organizații de acest fel din Polonia și România vor cunoaște istoria și cultura ambelor țări în cadrul unui program educațional în munții Maramureșului și Bucovina. La activități vor participa și tineri din minoritatea poloneză. Pretextul pentru această întâlnire neobișnuită, inițiată de Institutul Polonez din București, sunt două centenare – recâștigarea independenței Poloniei și Marea Unire a României.
Cercetașii polonezi și români vor participa la programul educațional, care se compune din două părți – drumeția pe munte și staționarea în Bucovina, în Pleșa, unul dintre cele mai pitorești sate din România, locuit de polonezi. În apropierea acestei localități, între 19 și 23 iulie, cercetașii vor organiza activități în aer liber pentru copiii și tinerii din minoritatea poloneză din Bucovina. Sâmbătă, 21 iulie, tinerii vor sărbători împreună cele două centenare importante pentru ambele țări, în tabăra lor fiind invitați reprezentanți ai comunității locale și ai autorităților.
Ideea acestui program educațional comun dedicat cercetașilor din Polonia și România a luat naștere anul trecut la RoJAM, cea mai importantă întâlnire anuală a cercetașilor români din cadrul celei mai mari organizații din țară, Cercetașii României. Printre oaspeții RoJAM s-au aflat și polonezi de la Asociația Cercetășiei Poloneze, care au reprezentat divizia Chorągiew Dolnośląska (Hufiec Wrocław Północ).
– Cercetășia a jucat un rol foarte important în istoria Poloniei în încercarea noastră de a ne asigura independența și în lupta pentru obținerea ei. Această mișcare a fost importantă și în istoria României. Ea a ajutat și continuă să ajute la educarea oamenilor, pentru care binele comun sau binele patriei sunt foarte importante – spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București. – Participând la RoJAM, împreună cu două dintre cele mai mari organizații de cercetășie din țările noastre și, în colaborare cu Uniunea Polonezilor din România, ne-am gândit că merită să folosim acest fundament comun în anul 2018, când Polonia și România sărbătoresc 100 de ani cruciali pentru forma lor actuală. Mulțumită muncii noastre comune, a fost creat un program educațional pe care îl cofinanțăm – adaugă aceasta.
Ambele părți ale programului vor fi completate cu activități comune în cadrul cărora tinerii din cele două țări vor cunoaște istoria, obiceiurile, tradițiile și cultura ambelor popoare. Tinerii polonezi din Bucovina vor putea să învețe abilități importante pentru orice cercetaș, precum capacitatea de a se descurca în situații dificile, folosirea hărții și a busolei, abilități utile și în viața de zi cu zi.
Organizatorii nu au ales întâmplător nordul României ca loc de întâlnire a cercetașilor. În anii ’30 ai secolului al XX-lea, cercetășia a fost cea mai mare și cea mai activă organizație poloneză din România. Avea peste 500 de membri, localizați în mare parte în nordul țării.
– Mulțumită colaborării noastre cu organizațiile cercetașilor din România și Polonia vrem să ne referim la această tradiție și să arătăm că astăzi cercetășia este o fereastră către lume pentru tineri, îi ajută să-și dezvolte abilități importante pentru viața adultă și poate fi o propunere interesantă pentru petrecerea timpului liber, chiar și pentru cea mai tânără generație de polonezi din Bucovina – adaugă directorul Skieterska.
Programul întâlnirii de sâmbătă, 21 iulie:
10.00 – „Oricine poate deveni cercetaș” – ateliere care vor prezenta tehnicile cercetășești (în
cadrul cărora participanții vor putea învăța, printre altele, Alfabetul Morse, tehnici de legare a nodurilor, de pregătire a unui foc de tabără sau citire a hărților).
10.30 – Casa Polonă din Pleșa – vernisajul expoziției de planșe despre istoria cercetășiei poloneze și a legăturilor acesteia cu România
15.00 – „Experimentează istoria” – un joc de teren și de recunoaștere legat de istoria cercetașilor și a Poloniei din perioada celor două războaie mondiale
19.30 – „Unită, Independentă” – focul de tabără tradițional în contextul aniversării a 100 de ani de la Unirea României și 100 de ani de când Polonia și-a recucerit independența.